Istoria localității
FILE DIN ISTORIA SATULUI CLIMĂUȚI
Satul meu este o creație minunată a lui Dumnezeu, cu oameni harnici și buni! Este acel colț de rai unde mă simt împăcată.
E liniste, e pace, e minunat! (Silvia Ciobanu)
Climăuţi este o localitate din raionul Donduşeni, situată la latitudinea 48.3108, longitudinea 27.6075 si altitudinea de 202 metri fata de nivelul marii. Satul are o suprafaţă de circa 2.87 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.98 km.Localitatea este în administrarea raionului Donduşeni. Se află la 9 km de Dondușeni, la 39 km de Edineț și la 220 km de Chișinău.
Satul este așezat la o răspântie de drumuri, pe șoseau Dondușeni-Otaci, la Est se învecinează cu satul Moșana, la Nord cu localitatea Gîrbova, raionul Ocnița, la Vest cu satul Cernoleuca, la Sud cu localitatea Corbu. Este traversat de râul Cubolta, care adună între Climăuți și Moșana un buchet de afluenți de pe ambele părți, ce dau râului o ținută mai viguroasă. Pe teritoriul satului sunt 4 iazuri, pentru folosință generală, gestionate de primărie.
Satul Climăuţi a fost menționat documentar în anul 1773, secolul XVI.
Legenda tălmăceşte cică, în vremuri vechi-străvechi, pe când omul măsura distanţele cu pasul şi arcul îi servea drept armă, în împărăţia pădurilor de pe cursul de sus al râului Cubolta descălecă un vânător pre nume Climent, care fondează cuibul uman Climăuţi. Lui i s-au alăturat câţiva munteni din preajma Putnei, nişte băjenari din ţara Leşească, vreo trei ruteni de pe la Hotin şi chiar un pribeag tocmai din Grecia. Elenul, înfiripându-şi aici avere, săpă lângă vatra satului o fântână şi înălţă un zăgaz, care i-au moştenit numele până în prezent –„Iazul şi Fântâna Grecului.”
Deci prima așezare a satului a fost la „Iazul Grecului”.
Dar, de facto, aici s-au aşezat cu traiul oameni încă cca 5 000 de ani în urmă (Despre ce ne vorbesc mult cioburile de vase găsite pe „Dealul Lutăriei”, „La Movile”). Atunci s-au format 2 sate, care peste un timp au ars total. De aceea şi se mai găsesc până în prezent urmele caselor arse, obiecte din cremene şi lut tipice pentru epoca numită eneolit (mileniile IV- III î. Hr.). Apoi nomazii veniţi pe aceste locuri sute de ani în urmă după prădat au avut pierderi omeneşti. Răposaţii au fost înmormăntaţi în câmp, locurile mormintelor fiind însemnate cu 2 movile mari de pământ (Astăzi așa și zic localnicii „La Movile”).”
Din bătrâni au ajuns vorbe, că după o groaznică epidemie, salvându-se, cei sănătoși, au părăsit vatra natală și au înființat o nouă vatră, cam pe locul unde astăzi i se spune „Iarmaroc”, la începutul secolului XIX, istoria nu cunoaşte un anumit an, pe vale, pe malul unui afluient a râului Cubolta, pe unde trecea un drum de importanţă, aşa numitul „tract”, drum important din ţară. Au apărut primele case, mai târziu, un iarmaroc (târg; bâlci), unde se vindeau vite cornute şi toate cele necesare gospodăriei. Şi astăzi tot se vorbeşte că trăiesc pe „iarmaroc”. Astăzi – răscrucea la ieșirea din sat spre Otaci.
„CLIMĂUŢI (1904), ruseşte Climouţî şi Climauţî, centrul volostei cu acelaşi nume, în jud. Soroca. Are o populaţie de 2 227 suflete; biserică; şcoală rusească cu două clase; 643 vite mari, 95 cai. Dealul de la S.-E. are o înălţime de 124 stânj. d’asupra n. m., după harta st. maj. rus.”1
La început pământurile aparţineau boierului Constantin Sturza, care a fost şi ctitorul primei biserici din sat în 1784. Mai târziu pământurile sunt văndute familiei Balş, apoi familiei Cazimir. În cele din urmă moşia îi revine Aglaei Gulac-Anţalovski, născută Cazimir, despre care am aflat dintr- un document deţinut în Arhiva de Stat a RM2.
Ţăranii posedau „desetine” (lăţimea – 10 paşi) de „nadeluri” (loturi). Unii gospodari, mai înstăriţi, se deosebiră prin „sectoare agricole model”. După unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), 362 de nevoiaşi din Climăuţi sunt împroprietăriţi de „Casa Noastră” cu 1 095 ha de pământ.3
Pe la mijlocul secolului XIX a devenit reşedinţă de voloste, apoi de ocol (după unirea Basarabiei cu România). În sat era şcoală de 2, apoi 4 clase, biserică, poştă, magazie, iarmaroc, bancă, moară, oloiniţă.
Biserica
Locașul sfânt al tuturor generațiilor a fost Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Din Registrul (anii 1892-97) (găsit în biserică după război, păstrat mulți ani în cabinetul de istorie al școlii medii Climăuți și apoi la Primăria din sat). Prima biserică în Climăuți a fost construită în anul 1784. O altă versiune spune că „Biserica de lemn, acoperită cu şindrilă, fusese construită în 1793. Prin hotărârea Consiliului de Miniştri din 2 octombrie 1971 ea a fost luată sub ocrotirea statului ca monument de cult din veacul al XVIII-lea”. Din aceste scrieri reese că biserica, care a ars în anii `70, îndată ce a fost luată sub ocrotirea statului, a fost monument de cult din veacul XVIII. Alt lăcaş a fost construit în 1893, dar din păcate a ars şi el, la data de 29 noiembrie 2016.
După trei ani, de la incendiu devastator, în luna noiembrie 2019, afost pusă temelia noului Sfânt lăcaș, construcția căruia a fost finisată în vara anului 2022.